De la primele curse pentru Benetton, am fost fan Schumacher. Dupa retragerea lui Schumi, am ramas cu Ferrari. Anul trecut, Ferrari n-a contat, asa ca am tinut cu Vettel, poate si pentru ca e considerat urmasul lui Schumi.

Acum sta sa inceapa prima cursa din 2010. Vettel pleaca primul, urmat de doua Ferrari, iar Schumi pleaca de pe 7. Eu cu cine votez? As tine cu Vettel pentru ca reprezinta viitorul F1. As tine cu Ferrari si in special cu Massa, doar pentru ei am ’suferit’ in ultimii ani. As tine cu Schumi pentru ca prima iubire nu se uita niciodata (mai bine nu se intorcea, era mai simplu).

Habar n-am, desi cred ca tot cu Schumi o sa trag…

Am auzit vorbindu-se de industriile ’strategice’ care trebuie relansate: agricultura, turism si IT, argumentandu-se ca sunt industriile ce pot aduce cresterea PIB cea mai semnificativa. Pe scurt, ar fi industriile care ne pot scoate din rahat. Daca in agricultura si turism poate fi o teorie valabila (fie si din simplul motiv ca au cazut ani la rand si au de unde sa se ridice), nu inteleg de ce ITul este bagat in aceeasi oala. In primul rand pentru ca sunt o gramada de firme romanesti de IT care o duc bine mersi chiar si in timpul crizei – mai ales cele ce nu au fost create pentru a fi dependente de piata nationala. In al doilea rand, ITul romanesc nu poate produce acel tip de crestere pe care sa zicem l-ar putea produce turismul (in cazul in care problemele esentiale – calitate, infrastructura, promovare – ar fi rezolvate). Deci ce anume vrem sa relansam in IT si de ce?

Mai degraba as intelege daca s-ar vorbi despre maturizarea industriei IT. Vorbim totusi de o industrie in care oamenii valorosi nu mai zboara de la o companie la alta in cautare de stabilitate si avem suficient de multe firme profitabile, cu vechime pe piata, bine infipte in niste strategii pe termen lung. E adevarat, piata de retail sufera, dar n-ai ce sa relansezi aici pentru e strans dependenta de puterea de cumparare a romanilor.

Pe de alta parte, mie nu-mi place termenul “relansare”, imi suna a chestie tipic romaneasca, acel ‘hei-rup’ in care ne umflam muschii doar pentru a face ‘poc’ putin mai incolo. Parca ar fi acel mediatizat moment-zero al fotbalului romanesc, despre care toti microbistii stiu ca a existat dar care nu a produs nici un efect.

Da, pot sa inteleg strategia unora de a se plange (din principiu) ca e greu, ca e criza, ca “nu sunt bani”. Da, sunt multe firme care au avut enorm de suferit de pe urma acestei perioade. Dar poate mai bine ar fi, in loc sa relansam astfel de structuri, sa vedem unde si de ce s-a gresit (pentru ca exista greseli si “greseli”) si sa evitam astfel de situatii pe viitor. Asa ca eu sper ca nu vom relansa nimic

Probabil multora va este cunoscuta dezbaterea ce are loc de o buna bucata de timp in privinta patentarii solutiilor software. Pe scurt, unii spun ca nu ar trebui sa ai voie sa patentezi software, unii ca ar trebui patentate doar cazurile exceptionale (intr-adevar considerate a fi descoperiri tehnologice), iar altii spun ca este in regula pentru ca doar asa poate fi protejata inovatia.

Cert este ca ideea din spatele infiintarii unui oficiu al inventiilor tinea initial tocmai de facilitarea accesului la inventii si abia apoi de protejarea acestora. Scopul era simplu: stimularea inventivitatii avand acces la inventivitatea altora. Protejarea inventiei era oferita ca ‘premiu’ pentru cei ce alegeau sa isi faca publica inventia, ei putand astfel sa obtina beneficii materiale de pe urma inventiilor, fara riscul de a le fi furata inventia. Cu timpul tot acest mecanism a fost impins spre extrem, ajungandu-se la cazuri stupide in care diverse companii patenteaza ‘ceva’ doar in ideea in care acel ‘ceva’ sau un derivat al lui ar putea fi folosit ulterior de o alta firma, urmand ca firma ce detine ‘inventia’ sa ceara daune. Cazurile sunt extrem de multe, nu intru in detalii.

Pe scurt, definitia inventiei (in sensul international acceptat de ‘patent’) se refera strict la cazul unei descoperiri tehnologice. Conform normelor europene, pentru a fi brevetata, o inventie “must be novel and involve an inventive step”. Conform normelor din SUA, “the invention must be novel and must not be obvious”. Desi normele europene si cele americane par ca se aseamana, in practica diferentele sunt semnificative, mai ales datorita permisivitatii din aplicarea acestor norme in SUA in privinta exprimarii “must not be obvious”. Acum vreo 14-15 ani lucram la o baza de date pentru o firma de “head hunters” din SUA, scopul acestora fiind sa stranga datele de contact ale tuturor inventatorilor brevetati pentru a facilita recrutarea lor ulterioara. Printre mii si mii de aberatii, tin minte ca exista un patent mai vechi pentru “o tastatura cu un buton rosu plasat in lateral” (am cautat patentul acum dar nu-l mai gasesc). Conform normelor americane, butonul rosu facea ca inventia sa nu fie evidenta. In paralel, o astfel de inventie nu ar fi putut fi acceptata in Europa deoarece nu presupune “an inventive step” (decat in cazul in care ‘inventiv’ s-ar confunda cu ‘imaginatie bogata’).

In privinta patentelor software, situatia e al dracului de incalcita. In primul rand pentru ca programele sunt oricum protejate prin drepturile de autor la fel ca si cartile, deci nu e nevoie sa patentezi un software pentru a-ti fi recunoscute drepturile asupra lui. Deci singurul motiv pentru a patenta un soft tine de beneficiile materiale asociate brevetului. Nimic rau pana aici, doar ca in software se patenteaza mai ales conceptul si nu solutia (vorbim de SUA).

De exemplu, exista un patent din 1986 pentru “merging of documents”. Sau altul, peste care am dat intamplator, brevetat in 1992: “Methods for displaying and integrating commercial advertisements with computer software”. Suna cunoscut? Sa nu va imaginati ca acele “methods” reprezinta vreo descriere detaliata a unei metode programatice sau algoritm de afisare a reclamelor… nu, e vorba strict despre concept in sine. Pentru exemplificare, iata si “schema” patentului:

Complicat, nu-i asa? Habar n-am daca patentul a fost aplicat vreodata (in sensul vreunei cereri de daune) sau daca nu cumva a fost cumparat de vreo companie specializata in patente (vezi Intellectual Ventures). Cert este ca astfel de patente generaliste, ce la vremea brevetarii lor pareau nerelevante (cine se gandea la ad-uri in software in 1992?), pot face mai mult rau decat bine.

Unul din putinele lucruri bune intamplate in ultimii ani in lumea patentelor din SUA este verdictul recent dat impotriva celor de la Lucent in disputa cu Microsoft privind folosirea unei componente date-time picker in Outlook, componenta pentru folosirea careia Lucent ceruse nu mai putin de $357,693,056.18 Interesant este ca tribunalul a decis impotriva Lucent nu din cauza ca acea componenta nu ar face obiectul vreunui patent Lucent, ci pentru ca daunele cerute au fost aberant de mari avand in vedere relevanta componentei respective. Spun ca este un lucru bun pentru ca, daca s-ar fi decis in favoarea Lucent, ar fi fost creat un precedent extrem de periculos prin care orice incalcare cat de mica unui patent ar fi putut genera daune falimentare pentru o companie ce nu ar fi de talia Microsoft.

Un alt aspect relativ pozitiv este acela ca in general companiile ‘procesomane’ se indreapta impotriva celor de la care stiu ca pot scoate multi bani, ajungandu-se la intelegeri amiabile pentru stingerea litigiului. Partea proasta este ca, daca firma ta ajunge mare, sansele sa fi implicat intr-un astfel de litigiu sunt semnificative. De exemplu, in cazul Lucent – Microsoft si date/time picker, acea componenta este foarte folosita de multe alte aplicatii, dar Lucent a preferat sa se indrepte impotriva pestelui cel mai mare (exista un intreg istoric foarte interesant al disputelor Lucent – Microsoft ce ar putea face subiectul unui articol separat).

Din punctul meu de vedere, sunt de acord ca inovatia in sine trebuie stimulata prin protectie. Dar cred ca sistemul american este mult prea permisiv (prin acel interpretabil “must not be obvious”) si astfel se ajunge sa fie patentate ‘inventii’ ce pot parea in regula pentru o persoana ne-avizata, dar care in esenta sunt obstructive tocmai pentru stimularea inventivitatii. In plus, ar trebui reinnoit sensul brevetarii in scopul promovarii inventiei. In materie de software, cred ca drepturile de autor ar trebui sa fie suficiente.

Cum ar fi ca formulele matematice sa fie patentate de catre autorii lor si sa nu le poti folosi decat cu acceptul acestora? De exemplu sa nu poti dezvolta un software ce face predictii financiare, pentru ca transformata Laplace este patentata? Nu e de ras: mostenitorii lui Martin Luther King au drepturi de autor asupra expresiei “I have a dream”.

Stiti reclama: d-na Albina munceste din greu si vine frumusel cu banii la banca, sa faca depozit. Apoi, fericita, are sansa sa participe la… Roata Norocului.

Ok, deci: client -> banca -> roata norocului. Ce imi scapa? Cum poti sa promovezi o banca, sugerandu-i potentialului client un joc de noroc?!? Poate castigi, poate pierzi… e la noroc, dar intai vino cu banii…

Conform studiului Coface Romania, in primul semestru din 2009 s-au inregistrat 137 de falimente (cazuri de insolventa) in domeniul firmelor specializate in tranzactii imobiliare. Comparativ cu anul trecut, cresterea e de aproximativ 55%. Trecem printr-o perioada de criza, deci pana aici nimic neasteptat.

Din ciclul “iarna car si vara sanie”, ne-am hotarat sa cumparam un teren la munte. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Zona buna, acces usor, intravilan, etc. Am luat-o frumos pe Google si am inceput cautarea. Intr-un final am ‘focalizat’ pe doua dintre agentiile cu cele mai multe oferte ce s-ar plia pe cerintele noastre, avand grija ca ofertele de terenuri sa fi fost actualizate recent (tocmai ca sa evitam agentiile aflate in faliment). Evident, i-am contactat in vederea stabilirii unor vizionari ale acelor terenuri, spunandu-le extrem de clar ca sunt hotarat sa cumpar un teren. Nu “poate”, nu “vreau sa-mi fac o idee”. Intamplarea face ca cele 2 agentii sa fie unele dintre cele mai active/populare de pe piata, cel putin pana “de criza”.

Bun, practic au clientul “la botul calului”, trebuie doar sa il ajute sa aleaga. Au trecut vreo 5 zile si n-am primit nici un raspuns (tel, email). Mi-e si jena sa-i mai contactez, poate ii deranjez. Ma gandesc totusi sa le trimit un email in care sa le spun ca am 3 mil. de euro care imi prisosesc, sa ii intreb daca ii vor ei. Gratis, fara obligatii. Oare imi raspund?

Alta intamplare recenta: aveam nevoie de niste printuri mai ‘profi’. Gasesc siteul cu oferta. Oamenii platesc reclame AdWords, deci stiu ce vor. Fac comanda. Precizez ca in final vreau ca doua fisiere sa fie printate si unite in acelasi dosar. E simplu: 1 + 2 = 3. Primesc raspuns: “noi facem doar printare, nu si machetare”. Atat. Era greu sa-mi spuna “pentru asta va mai cerem 5 lei?”. Am renuntat si am printat la altii, asa cum am dorit…

Si totusi E CRIZA. Nu au clienti. Nu au lichiditati. Moare amanta de foame si n-are ce sa manance. Pana la urma, oare e criza sau doar selectie naturala?

Tot incerc sa gasesc motive (scuze) pentru cei care se grabesc ingrozitor de mult in trafic.

Cazul tipic: ora 17, blocaj de la un stop la altul, 2 benzi pe sens + linie de tramvai. ‘Muritorii de rand’ stau frumos in coloana, ’smecherii’ se duc pe linia de tramvai. N-am nici o problema pana aici, foarte bine, e treaba lor. Dar am o problema atunci eu stau mai mult timp in acel blocaj din cauza lor. Pentru ca, evident, acea linie de tramvai se termina cu o statie de tramvai… care, ce surpriza!, e chiar inainte de intersectie. Si cum uneori se intampla, cel putin in intersectia ‘mea’, sa mai fie cate un echipaj de politie acolo, ei trebuie sa intre la loc pe banda inainte de refugiul statiei de tramvai, putin inainte de stop. Adica sa se bage in fata. Buluc, cu nesimtire, ca poate nu se mai pune alt ‘verde’ niciodata si mor acolo. De cele mai multe ori cu niste figuri care te duc cu gandul la “da si mie 5 lei, ca mor copiii de foame, trai-ti-ar familia”. Si de ce? De ce trebuie sa se umileasca pentru un loc “in fata”, cand ar fi putut foarte bine sa stea frumos “la rand”?

De multe ori stau si analizez tipul de soferi care fac asta, poate-poate gasesc un tipar. Sunt din toate speciile: tineri si adulti, barbati si femei, cu Dacia 1300 sau cu X5. Si de fiecare data imi vine sa ii intreb “unde va grabiti bai nene asa de rau? Arde casa? A nascut sotia?”. Si incerc sa-mi imaginez, de la caz la caz, cam ce ii asteapta acasa pe “grabiti”. De cele mai multe ori imi iese “o bere si o punga de seminte la televizor”.

Acum ceva timp participam destul de activ la discutiile de pe aria auto a forumului Softpedia. Am ramas blocat cand am auzit justificarea unora: de fapt in felul asta se fluidizeaza traficul, pentru ca trec mai multe masini mai repede! Evident ca e o enormitate, pentru ca a dracu’ intersectie tot atatea benzi are in ea, inainte si dupa. Deci intr-un numar limitat de timp (cat e verde), nu pot trece mai multe masini decat trec bara la bara. Poate doar daca s-ar mari ‘presiunea’, dar inca n-am vazut o coloana dintr-un blocaj in trafic trecand cu 80/ora printr-o intersectie. In fine, e mai putin importanta partea asta pentru ca omite un aspect: foarte probabil tu mai prinzi rosu o tura pentru ca ‘grabitul’ sa treaca. Ok, poti pune problema si invers: daca tu nu te grabesti, de ce te deranjeaza ca a trecut altul inaintea ta? In primul rand ca, daca stai civilizat LA COADA in trafic, nu inseamna ca nu te grabesti. Inseamna doar ca respecti niste reguli (etice, rutiere, de care vrei). Si normal ca e deranjant, din acelasi motiv pentru care e deranjant cand ti se baga unu’ cu tupeu in fata la o coada la un ghiseu.

Ce e frumos e ca, cu oricine ai vorbi, n-ar recunoaste ca face asa. Ti se da dreptate, “da domne, asa e, si pe mine ma enerveaza”. Pana cand te intalnesti cu el/ea in trafic, in postura de “da si mie 5 lei, trai-ti-ar familia”. Si evident ca atunci chiar se grabeau

Ceea ce nu inteleg e de ce la altii se poate si la noi nu. De ce in alte tari (ah, stai, li se spune “tari civilizate”) poti sa stai cuminte in coloana si la noi nu? De ce acolo, daca totusi te bagi pe linia de tramvai/sens invers/etc si ajungi in postura de “da si mie…”… poti sa stai si cate o jumatate de ora pana ti se face loc. Da, stai si “putrezesti” acolo.

Si atunci, care e cauza problemei? Sunt unii prea nesimtiti atunci nu stau la ‘coada’ sau sunt altii prea milosi atunci cand ii lasa sa treaca? Probabil ambele.

Cred ca o intrebare des intalnita in mintea multor antreprenori/patroni/manageri din industria software (valabila probabil pentru orice industrie) este “Care o sa fie urmatoarea mare ‘chestie’ si cum sa fac sa profit cat mai mult? Cum sa fac sa fiu urmatorul Facebook?”. Cum spuneam, nu pot sa imi propun sa raspund punctual la o asa intrebare, dar hai sa analizam putin evolutia produselor software, poate tragem niste concluzii. Daca stim de unde vin, poate intelegem incotro se duc.

M-am tot gandit ce punct de plecare sa aleg. Initial ma gandeam la topuri ale companiilor de software ce pot conduce la analiza produselor ‘la moda’, dar mi-am dat seama ca ar fi o abordare gresita pentru ca un top privind companiile nu tine neaparat seama de succesul unui produs (sunt atatea exemple de corporatii care au esuat mizerabil cu un anume produs, desi per total au iesit bine pe plus in acel an). Avand in vedere ca vorbim de evolutie, aveam nevoie de ceva date anuale. Drept urmare, am luat castigatorii din ultimii 15 ani ai doua dintre cele mai cunoscute topuri in materie de software: CODiE Awards (SIIA) si PC Magazine Annual Technical Excellence Awards – categoria Software (prescurtat ‘ATEA’ mai jos). Ideea a fost sa culeg castigatorii pe categorii generaliste gen “best software” sau “best consumer software”, dar in ultimii 5-6 ani categoriile s-au diversificat si modificat atat de mult (mai ales la SIIA) incat a trebuit sa restrang nisa si am incercat sa aleg categoria cea mai apropiata de “best consumer” pentru acesti ani. Bun, avem asa:

Ca fapt divers, din 2003 apare categoria “Best Software Service” la CODiEs, iar din 2002 la PC Magazine dispare categoria “Best Software Product – Online” (probabil tocmai in ideea ca software/online a translatat de la produs la serviciu). Nu intamplator este exact perioada in care conceptul SaaS (’Software as a Service’) incepe sa se impuna. Hmm, oamenii astia or fi stiut ceva… De remarcat si faptul ca PC Magazine a inceput sa premieze mai degraba inovatia decat impactul (vezi alegerile din ultimii ani).

Chiar si in sine, denumirile categoriilor au propria istorie: la inceput a fost doar “Best Software”. Apoi am avut “Best Consumer Software” si “Best Business Software”. Din acestea s-au format “Best Utility”, “Best Security”, “Best Productivity”,  “Best Digital Rights Management”. Odata cu boom-ul Internet au venit si ale sale categorii “Best Online Business Platform”, “Best Ecommerce Solution”, “Best Search Engine” etc. Pe masura ce au trecut anii, categoriile au fost din ce in ce mai diversificate. Daca in 1986 la CODiEs erau 15 categorii (”Best Software Product” fiind castigat de Microsoft Windows, iar “Best Business Product” de Microsoft Excel), in 2008 CODiE Awards a avut nu mai putin de… 71 categori. Ceea ce spune foarte multe lucruri atat despre diversitatea de software, cat si despre diluarea unor astfel de topuri anuale. O paranteza: exista o controversa veche atat in jurul modului in care sunt nominalizate/premiate companiile, cat si in privinta modului in care sunt alese categoriile (Joel Spolsky sugera intr-un articol din 2004 ideea ca se pot crea categorii duse la extrem doar pentru a incadra un produs fara concurenta serioasa in acea sub-sub-categorie si a-l premia ca atare).

“Pusca si cureaua lata…”

Multe din produsele mentionate in tabelul de mai sus sunt si acum pe piata, cu cote semnificative. Altele au ‘murit’ deja (vezi BlackICE – IBM a incetat suportul pentru produs in 2008) sau au fost preluate de companii mai mari (de exemplu X1 a fost cumparat in decembrie 2004 de Yahoo, iar Liquid Resize de onOne Software in 2008). In 2003, CODiE “Best search engine” a iesit Entopia. Mai tineti minte Entopia? In 2003 oferea o serie de features (de exemplu afisarea rezultatelor in sistem relational) care ar face acum ‘prima pagina’ daca ar fi implementate de Google, Yahoo sau Microsoft. Se mai intampla sa actionezi si putin prea inaintea vremurilor

Nu intamplator, in mare masura evolutia categoriilor si a produselor software urmeaza tiparul evolutiei nevoilor si aspiratiilor oamenilor (vezi “Piramida lui Maslow”). Plecand de la satisfacerea nevoilor elementare (ce mananc, unde dorm – avand un corespondent simplu in sistemele de operare – primul CODiE a fost castigat de Windows), trecand prin nevoi ce tin de securitate (cu al sau corespondent in solutii anti-virus, DRM, etc), nevoi sociale (aplicatii messenger, comunitati online), nevoia de respect (ei da, unele bloguri intra aici) si ajungand la nevoi ce tin de auto-realizare.

Nevoile ce tin de auto-realizare pot fi rezumate prin “am o Honda dar imi doresc un Ferrari”. E usor de gasit un corespondent in software: sa luam de exemplu o fotografie in format digital. Arata bine, dar cu putin Photoshop pe ea o sa arate si mai bine. Asa ca voi cumpara o licenta la Adobe Photoshop. Nu este o necesitate de baza pentru ca pot sa folosesc calculatorul bine mersi si fara Photoshop iar poza tot acolo e, dar pozele mele vor arata si mai bine daca l-as utiliza. In goana spre auto-realizare intra multi factori, inclusiv cei ce tin de resursele materiale si productivitate (doar vrem un Ferrari acum platind cash, nu facand un leasing cand vom avea 90 de ani).

Problema unei astfel de abordari a evolutiei produselor software sta in evaluarea tendintelor. Am ajuns deja in stadiul produselor ce tin de nevoia de auto-realizare… iar piramida lui Maslow se termina aici. Ce urmeaza? Deocamdata o diversificare dusa la extrem, diferentierea facandu-se in marketing si ‘amanunte’ ce altadata ar fi parut frivole. Practic vorbim de ‘nisa unei nise’. Avem software care iti spune cand ar fi mai bine sa mergi la o partida de pescuit, dar si software care iti protejeaza parolele cu o alta parola (oh, asta da protectie!). Avem solutii anti-virus verzi, albastre sau galbene (ei da, acum iti poti asorta anti-virusul la culoarea mouse-ului). O ‘paine de mancat’ se mai gaseste in acele produse impuse deja de mult timp pe piata dar care stau acolo din inertie si se hranesc din brand. De cele mai multe ori e vorba de solutii enterprise sau destinate pietelor verticale. Pentru cineva ce nu este familiarizat cu ele, poate par venite putin cu masina timpului… din trecut. “Painea” s-ar gasi fie in imbunatatirea prin addon-uri (unde se poate), fie prin dezvoltarea si promovarea corecta a produsului ce le poate inlocui sau mai degraba ce poate fi achizitionat de catre brandul impus deja.

Evident, ramane inovatia. Dar inovatia este greu de cuantificat/estimat. Este ca si cum ai spune, vazand primul tablou al unui pictor nou lansat: “sigur va deveni urmatorul van Gogh”… Only time will tell.

Si ar mai fi produsele din categoria “yet another…”. Dar cand esti “yet another…”, asta o sa si ramai.

Asadar, unde te duci tu software?