Dupa cum probabil stiti deja, Google experimenteaza un nou serviciu dedicat webmasterilor prin care acestia pot raporta site-uri despre care ei considera ca sunt promovate/optimizate cu ajutorul linkurilor spam (spamlinks). Pe scurt, spamlinks sunt acele linkuri pe care le puteti vedea pe siteuri ce aparent nu au legatura cu linkurile gazduite si al caror singur scop este de a creste numarul de linkuri (si relevanta) catre siteul ce se doreste a fi promovat. Google ofera un serviciu de raportare al siteurilor cu ‘probleme’ (abuzuri SEO) de ceva timp, insa pana acum serviciul era orientat exclusiv spre problemele intalnite in acel site si nu in linkurile catre el.

In teorie este o idee laudabila. Cred ca toti avem competitori care apeleaza la astfel de tehnici mai putin ortodoxe pentru a-si promova siteurile. Si nu e tocmai OK, fie macar din punct de vedere etic, pentru ca reprezinta o crestere artificiala/fortata si nu una bazata pe continut real. In fond, cred ca toti avem de castigat daca un search pe Google returneaza rezultatele cu adevarat relevante pentru cuvintele cheie cautate si nu rezultate ‘pe steroizi’.

In practica, un astfel de serviciu poate face mult rau, mai ales celor ce se bazeaza pe Google pentru marketing/venituri. Problema e cat se poate de evidenta: sa zicem ca avem doua firme concurente, A si B. Firma A poate cumpara un domeniu X, pune pe el spamlinkuri catre siteul firmei B, apoi raporteaza la Google siteul firmei B. Cum poate Google decide daca siteul X a fost intr-adevar folosit de firma B in scopul promovarii siteului sau daca nu cumva firma A incearca sa scada popularitatea in Google a siteului firmei B? Nu vad cum Google ar putea identifica sursa acelor spamlinkuri (pentru a decide buna/reaua credinta a webmasterului), deci va trebui sa se ghideze dupa raportul celui care a notificat Google privind acele spamlinks. Iar in sine, faptul ca Google (sau oricare alta companie) trebuie sa decida buna/reaua credinta a cuiva… iar acea decizie va avea un impact semnificativ asupra unei afaceri… mi se pare un pic prea mult. OK, e un motiv in plus sa folosim AdWords, dar macar sa stim si noi daca exista un astfel de scop

Ceea ce nu inteleg este de ce nu se penalizeaza doar/direct siteul ce gazduieste acele spamlinks? Daca acel site ar fi penalizat (scos din indexare), atunci si indexarea siteului tinta ar fi curata. Mai mult, ar descuraja alti webmasteri sa foloseasca spamlinks, pentru ca nu ar mai da rezultate. Si, cel mai important, un astfel de serviciu de raportare nu ar mai putea fi folosit ca o unealta impotriva concurentei. Altfel, ne putem trezi ca, in loc sa lucram la propriul site pentru o optimizare cat mai buna, o sa ne petrecem timpul incercand sa stricam optimizarea siteurilor concurente…

Linkuri utile:
https://www.google.com/webmasters/tools/spamreport
http://www.mattcutts.com/blog/calling-for-link-spam-reports/

Am auzit vorbindu-se de industriile ’strategice’ care trebuie relansate: agricultura, turism si IT, argumentandu-se ca sunt industriile ce pot aduce cresterea PIB cea mai semnificativa. Pe scurt, ar fi industriile care ne pot scoate din rahat. Daca in agricultura si turism poate fi o teorie valabila (fie si din simplul motiv ca au cazut ani la rand si au de unde sa se ridice), nu inteleg de ce ITul este bagat in aceeasi oala. In primul rand pentru ca sunt o gramada de firme romanesti de IT care o duc bine mersi chiar si in timpul crizei – mai ales cele ce nu au fost create pentru a fi dependente de piata nationala. In al doilea rand, ITul romanesc nu poate produce acel tip de crestere pe care sa zicem l-ar putea produce turismul (in cazul in care problemele esentiale – calitate, infrastructura, promovare – ar fi rezolvate). Deci ce anume vrem sa relansam in IT si de ce?

Mai degraba as intelege daca s-ar vorbi despre maturizarea industriei IT. Vorbim totusi de o industrie in care oamenii valorosi nu mai zboara de la o companie la alta in cautare de stabilitate si avem suficient de multe firme profitabile, cu vechime pe piata, bine infipte in niste strategii pe termen lung. E adevarat, piata de retail sufera, dar n-ai ce sa relansezi aici pentru e strans dependenta de puterea de cumparare a romanilor.

Pe de alta parte, mie nu-mi place termenul “relansare”, imi suna a chestie tipic romaneasca, acel ‘hei-rup’ in care ne umflam muschii doar pentru a face ‘poc’ putin mai incolo. Parca ar fi acel mediatizat moment-zero al fotbalului romanesc, despre care toti microbistii stiu ca a existat dar care nu a produs nici un efect.

Da, pot sa inteleg strategia unora de a se plange (din principiu) ca e greu, ca e criza, ca “nu sunt bani”. Da, sunt multe firme care au avut enorm de suferit de pe urma acestei perioade. Dar poate mai bine ar fi, in loc sa relansam astfel de structuri, sa vedem unde si de ce s-a gresit (pentru ca exista greseli si “greseli”) si sa evitam astfel de situatii pe viitor. Asa ca eu sper ca nu vom relansa nimic

“I can tell you, honest friend, what to believe: believe life; it teaches better than book or orator.” Johann Wolfgang von Goethe

Observ doua tendinte (nu unicele!) in universul consumatorilor de materiale (carti, speech-uri, bloguri, etc) despre antreprenoriat: cei care iau ad-literam informatia publicata si cei care le considera o pierdere de timp deoarece nici un antreprenor nu si-ar face public secretul succesului.

Fie nu mai stim sa extragem informatia, pilda cartii, fie nu mai credem ca ne-ar putea folosi la ceva. Poate de vina e senzatia unora ca fara “pile si spaga” nu se poate face nimic in Romania. Poate de vina e sistemul de invatamant, in care nu esti incurajat sa ai initiativa, sa procesezi informatia sau sa te exprimi liber, ci sa faci ceea ce ‘trebuie’ sa faci. Tin minte ca in facultate ma intriga la culme faptul ca trebuia sa invatam diverse formule sau tabele pe de rost, fara sa ne fie explicate demonstratiile (de ce asa si nu altfel?) sau practicabilitatea lor (la ce iti foloseste acea formula?). Sau, la o facultate de Drept, nu inteleg la ce iti foloseste sa stii litera cu litera articolul X din codul Z, daca nu intelegi scopul acelui articol de lege.

Printre partenerii de afaceri, am intalnit doua ‘cazuri’ diametral opuse de antreprenori: autorul de carti “despre cum sa ai succes in afaceri” si “cititorul fanatic”. Autorul niciodata nu si-a motivat o actiune prin “asa cum am spus si in cartea mea, trebuie sa actionam in urmatorul fel”. I-ar fi fost la indemana, putini i-ar fi pus la indoiala rationamentul, doar cartile sale aveau succes si erau apreciate de alti antreprenori, deci se putea spune ca stia ce vorbeste. In schimb, cititorul fanatic cauta intotdeauna un citat/articol corespondent actiunilor sale, pentru a-si valida deciziile. Mai mult, daca nu era de acord cu propunerea ta, argumentul sau obisnuit era “Y a spus in cartea sa ca ar fi mai bine asa, deci asa trebuie sa facem”. Probabil ca, daca cei doi s-ar fi intalnit in aceeasi afacere, ‘cititorul fanatic’ ar fi urmat orbeste tot ce propunea ‘autorul’, indiferent cat de buna sau proasta i s-ar fi parut ideea.

Probabil inutil sa mai completez, autorul chiar avea succes in afaceri, pe cand cititorul fanatic inca se zbate sa gaseasca acel articol care constituie veriga lipsa pentru a-si transforma afacerea intr-un succes.

Nu sunt de parere ca “scoala vietii” (urasc expresia!) este mai importanta decat instruirea. In nici un caz nu cred ca ar trebui sa ignori ce scriu altii, dar nici o afacere nu este identica cu alta. E important sa prelucrezi informatia, sa extragi invatamintele importante din ea, dar nu transforma o carte intr-o biblie. Nu exista o carte-manual care sa poata fi urmat pas cu pas, in amanunt, catre succes. Altfel toti cititorii acelei carti ar fi devenit milionari.

Nu neg importanta asimilarii informatiei, dar nici nu cred ca trebuie sa actionezi intr-un anumit fel doar pentru ca asa a facut X, fie el Seth Godin sau Steve Jobs. Te poti inspira din ceea ce transmit astfel de oameni, iti pot da incredere ca ceea ce faci este corect, dar in nici un caz nu incerca sa faci copy/paste. Daca un investitor de succes scrie pe blogul sau ca aplicatiile de Facebook sunt “the next best thing”, ar trebui sa ne apucam toti sa facem aplicatii pentru Facebook? Cred ca cel mai bun exemplu sunt conferintele: oricat de inspirant sau spumos ar fi un speech, el nu reprezinta altceva decat un speech bazat pe experienta oratorului in situatia data. Desi de cele mai multe ori este perfect logic, in fond descrie o anumita conjunctura. Sa luam de exemplu speech-ul destul de cunoscut al lui Jason Fried (Basecamp): important nu este ca in compania lor se lucreaza 4 zile pe saptamana sau ca angajatii au un buget din care isi pot satisface hobby-urile. Acestea sunt doar rezultatele unui anumit mod de lucru care reflecta spiritul fondatorului. Nu inseamna ca daca Jason are succes, toti ar trebui sa ne trimitem angajatii acasa. Important in acel speech este sa intelegi ca nu exista un singur fel in care poti avea succes, iar succesul in sine nu inseamna neaparat o companie listata la bursa, cu mii de angajati pe 4 continente.

O carte, un speech sau un articol de pe net nu reprezinta altceva decat interpretarea cuiva privind experienta proprie. Desi e important sa poti invata din experienta altora, e irelevant atat timp cat nu inveti din propria experienta. Nu conteaza daca propria experienta a condus la rezultate pozitive sau negative: nu exista antreprenor sau investitor care sa fi participat doar la proiecte de succes. Pe de alta parte, sincer m-as uita circumspect la un antreprenor care mi-ar spune ca nu-l intereseaza ce spun altii in legatura cu diverse subiecte antreprenoriale. Astfel de materiale fac parte din documentarea obligatorie a unui antreprenor, asa cum un studiu de piata este obligatoriu pentru orice produs.

Anousheh Ansari, prima femeie explorator privat in spatiu (parca suna cam aiurea expresia), spunea intr-o convorbire de pe International Space Station cu Larry Page: “Explore the boundaries. Try new things. Be free-thinkers and use your imaginations. Learn from your environment, your teachers, your books — but then go beyond your knowledge. I always wanted to go to space, although I didn’t wind up working for NASA. I detoured to different areas, but finally I found a way to make it happen.”.

/rant

Din 1998 de cand am pornit prima afacere in software, cred ca am fost implicat in cateva sute bune de proiecte de toate felurile. Uneori ajung pe cate un site si imi ia ceva timp sa-mi dau seama ca respectivul produs a fost facut de noi. Credeam ca am vazut cam tot ce se putea in materie de management al proiectelor software: lipsa de specificatii, modificarea modificarii, feature-uri absurde, deadline-uri de toate marimile si bugetele, sedinte inutile, proiecte copiate, produse finalizate dar necomercializate vreodata, update-uri ce “trebuiau” sa fie neaparat facute in noaptea de revelion, produse cu asteptari aiuristice, programatori ‘problema’ si tot asa.

De o vreme sunt implicat intr-un proiect foarte interesant legat de Digital Rights Management. Ideea respectiva e excelenta, dar ca in multe cazuri practica te omoara. Recent am dat peste ceea ce consider a fi absurditatea maxima in materie de project management. Pe scurt, avem asa:
- specificatiile proiectului: nimic extrem de detaliat, dar indeajuns de clare si de discutate (nu exagerez, 2 ani sunt putini) incat sa stii unde trebuie sa ajungi. In paranteza fie spus, nici nu sunt adeptul specificatiilor facute la sange, mai ales daca nu vorbim de software la comanda (le consider a fi echivalentul unui business plan pe care decizi sa il urmezi litera cu litera, desi e clar ca afacerea a luat-o intr-o directie gresita);
- dezvoltarea proiectului: “se face sefu, pai se poate altfel?”
- in paralel cu dezvoltarea proiectului, fara sa anunte, CEO-ul (atentie, numit de VC) decide sa nu se iroseasca timp asa ca se incepe lucrul si la continutul siteului, al materialelor promo si al continutului manualului de utilizare;
- se ajunge cu proiectul intr-o faza alpha, tocmai bun de testat piata cu el.

Toate bune si frumoase pana aici, doar ca in mod evident produsul nu corespunde cu manualul. Nici nu ar fi avut cum, din moment ce manualul a fost facut nu dupa produs, ci dupa interpretarea specificatiilor din partea unuia sau altuia. E firesc sa fie asa: daca eu ma apuc si povestesc la 2 persoane cum arata casa mea, fara ca ele sa fi vazut casa, iar apoi le pun sa o deseneze, garantat o sa fie diferente semnificative in interpretarea fiecarei persoane.

Stupoare: CEO-ul decide ca produsul sa fie modificat astfel incat sa se pupe cu manualul ))) Nu, produsul nu era prost gandit/dezvoltat sau neconform cu specificatiile, ci doar neconform cu manualul de utilizare. Tot ce pot sa spun e ca ma bucur ca n-am acceptat sa particip ca investitor.

Asa ca atentie dezvoltatorilor de software: inainte de a va apuca de programare, cititi manualul de utilizare al produsului pe care urmeaza sa-l dezvoltati

Cat de important poate fi managerul unei echipe de Formula 1? E mai important managerul sau pilotul?

Asa cum se intampla mai mereu in sport, as fi tentat sa spun ca sportivul (in cazul de fata Button, pilotul) are cele mai mari merite. In fond si la urma urmei, el piloteaza, el a castigat campionatul. Si totusi, Button concureaza pentru aceeasi echipa din 2003 (pe vremea respectiva echipa se chema BAR, apoi BAR Honda, iar din 2006 a ramas Honda). In 6 ani a castigat o singura cursa (Hungaroring, in conditii speciale – ploaie si diverse probleme tehnice pentru Ferrari, McLaren si Renault). In 2009, pentru aceeasi echipa preluata intre timp de Ros Brawn, cu un buget sensibil mai mic decat a avut Honda in anii trecuti, Button a castigat 6 curse si campionatul atat la piloti cat si la constructori (impreuna cu Barrichello).

Se spune ca in F1 masina e cea care face diferenta, nu pilotul. Mai corect ar fi sa se spuna ca nu poti castiga un campionat doar avand un pilot foarte bun, ai nevoie si de o masina pe masura. Atata doar ca masina nu se face singura… e nevoie de o intreaga echipa, iar acolo unde este o echipa, trebuie sa fie si un lider.

Daca din punct de vedere sportiv castigarea campionatului de catre Button a fost o mare surpriza (si atat), privita ca o afacere a fost o adevarata lovitura pentru Ros Brawn.

Honda, la concurenta cu Toyota, era considerata cea mai paguboase echipa din F1: in 2007, Honda a fost cea mai neproductiva echipa, ‘reusind’ sa cheltuiasca aproximativ $57 milioane pentru fiecare punct castigat. Lucrurile au stat la fel de prost si in 2008, Honda investind $28 mil pentru fiecare punct. Nu e mult, e chiar absolut imens, chiar si pentru Honda. Comparativ, avand un buget aproximativ egal cu Honda, in 2007 Ferrari a cheltuit $1,9 mil pentru un punct, iar in 2008 $2,4 mil per punct.

Adus la sfarsitul sezonului 2008, dupa un an de pauza (s-a retras de la Ferrari dupa castigarea titlului din 2007 cu Kimi), Brawn trebuia sa fie salvatorul Honda din postura de lider angajat sa scoata castanele puse pe foc de altii. Ironia sortii a facut ca tocmai atunci Honda sa decida ca nu mai poate sustine echipa: a venit criza, iar Honda cheltuise cateva miliarde pentru mai nimic (o singura cursa castigata, piloti aparent blazati de lipsa de rezultate, strategii de marketing discutabile gen “F1 Green Earth Car”). Evident, echipa de F1 era prima care trebuia sa zboare de la Honda pentru a ajuta compania sa treaca peste criza. Honda vroia neaparat sa scape nu doar de echipa, ci si de Ros Brawn pe care tocmai il angajasera pe un onorariu consistent, asa ca s-au gandit sa ii faca pachet si sa-i lase sa se descurce singuri, lasand locul in F1 lui Brawn cu tot cu catel si purcel, inclusiv resurse financiare pentru a-l ajuta sa treaca echipa macar prin prima jumatate a sezonului de F1. Dupa aceea, Dumnezeu cu mila. Toti spuneau ca echipa va rezista un sezon apoi se va retrage, ba chiar ca avand in vedere criza economica nu va reusi sa atraga vreun sponsor si deci nu va reusi nici macar sa incheie sezonul curent. Urmand exemplul lui Frank Williams (pentru care Brawn lucrase la inceputurile sale in F1) sau cel mai probabil neavand vreo alternativa, a avut curajul sa numeasca echipa Brawn GP. Asa, cat sa stie toata lumea cine e seful Si-a riscat intreaga reputatie preluand o echipa considerata a fi exemplul perfect de cum sa nu faci in F1. Inainte de inceperea sezonului, avand in vedere ‘performantele’ Honda si ale pilotilor din ultimii ani, echipa era cotata ca un outsider. La sfarsitul sezonului 2008, lui Button i se punea serios problema retragerii (conationalul sau Hamilton tocmai castigase campionatul la doar al doilea sezon in F1 iar Button era trecut la “si altii’). Cu toate astea, Brawn si-a pus numele pe o echipa careia multi nu-i dadeau nici o sansa. Si eu, inclusiv in testele dinaintea sezonului cand timpii pe tur ai masinilor Brawn bateau tot, consideram ca e doar un foc de paie, o strategie a lui Brawn de a atrage atentia massmedia si a eventualilor sponsori obtinand tururi rapide cu masini setate diferit de conditiile impuse intr-un grand prix. Chiar si proprii piloti se declarau sceptici, crezand ca celalalte echipe au diversi asi in maneca si nu vor sa-si arate tot potentialul inainte de inceputul sezonului.

Rezultatul? In 2009, Brawn a cheltuit $1.5 mil pentru fiecare punct adus de pilotii sai, de aproape 20 de ori mai putin decat Honda cu un an inainte (oare ce discutii or fi fost in consiliul Honda dupa ce au vazut rezultatele Brawn GP?). A reusit sa atraga un sponsor strategic (Virgin, neimplicat pana acum in F1) si a reusit sa convinga guvernul britanic sa investeasca (in plina criza!) intr-o echipa de Formula 1. Dupa cursa din Brazilia, in urma careia Button a iesit si matematic campion mondial, Stefano Domenicali (care a luat postul lasat liber de Brawn la Ferrari si despre care se spune ca ii pandea de mult locul la Ferrari) s-a dus la boxele Brawn GP sa-i felicite: nu s-a dus la proaspatul campion mondial, ci la Ros Brawn. Este, daca vreti, recunoasterea omului din spatele unui succes.

Atunci cand Schumacher castiga 2 titluri cu Benetton, Ros Brawn conducea echipa tehnica. Cand Schumi a plecat la Ferrari, a pus conditia sa fie adus si Brawn. Cat a stat la Ferrari, echipa a castigat 6 titluri mondiale (5 cu Schumi, unul cu Kimi). In total, Ros Brawn a adunat 9 titluri de campion mondial (fara sa le mai pun la socoteala pe cele de constructori) cu 3 echipe si 3 piloti diferiti.

Exista astfel de oameni care reusesc sa canalizeze energii si competente. Ros Brawn putea sa plece cu scandal de la Ferrari, dar nu a facut-o. A preluat o echipa ‘moarta’ si a facut-o campioana mondiala, in timp ce Ferrari a reusit sa castige o singura cursa anul asta in niste circumstante la fel de speciale ca si cele in care Button castigase in singura sa victorie de pana la venirea lui Brawn. In acelasi an in care rivalii Ron Dennis si Flavio Briatore si-au cam incheiat socotelile cu Formula 1, iar Jean Todt (aliatul sau de la Ferrari si cel care daduse tonul plecarilor cu un an inainte) tocmai a devenit presedinte al FIA.

*Later edit: dupa ce am postat articolul am vazut un anunt publicat azi pe siteul oficial F1: Toyota se retrage din cauza dificultatilor financiare.

Probabil multora va este cunoscuta dezbaterea ce are loc de o buna bucata de timp in privinta patentarii solutiilor software. Pe scurt, unii spun ca nu ar trebui sa ai voie sa patentezi software, unii ca ar trebui patentate doar cazurile exceptionale (intr-adevar considerate a fi descoperiri tehnologice), iar altii spun ca este in regula pentru ca doar asa poate fi protejata inovatia.

Cert este ca ideea din spatele infiintarii unui oficiu al inventiilor tinea initial tocmai de facilitarea accesului la inventii si abia apoi de protejarea acestora. Scopul era simplu: stimularea inventivitatii avand acces la inventivitatea altora. Protejarea inventiei era oferita ca ‘premiu’ pentru cei ce alegeau sa isi faca publica inventia, ei putand astfel sa obtina beneficii materiale de pe urma inventiilor, fara riscul de a le fi furata inventia. Cu timpul tot acest mecanism a fost impins spre extrem, ajungandu-se la cazuri stupide in care diverse companii patenteaza ‘ceva’ doar in ideea in care acel ‘ceva’ sau un derivat al lui ar putea fi folosit ulterior de o alta firma, urmand ca firma ce detine ‘inventia’ sa ceara daune. Cazurile sunt extrem de multe, nu intru in detalii.

Pe scurt, definitia inventiei (in sensul international acceptat de ‘patent’) se refera strict la cazul unei descoperiri tehnologice. Conform normelor europene, pentru a fi brevetata, o inventie “must be novel and involve an inventive step”. Conform normelor din SUA, “the invention must be novel and must not be obvious”. Desi normele europene si cele americane par ca se aseamana, in practica diferentele sunt semnificative, mai ales datorita permisivitatii din aplicarea acestor norme in SUA in privinta exprimarii “must not be obvious”. Acum vreo 14-15 ani lucram la o baza de date pentru o firma de “head hunters” din SUA, scopul acestora fiind sa stranga datele de contact ale tuturor inventatorilor brevetati pentru a facilita recrutarea lor ulterioara. Printre mii si mii de aberatii, tin minte ca exista un patent mai vechi pentru “o tastatura cu un buton rosu plasat in lateral” (am cautat patentul acum dar nu-l mai gasesc). Conform normelor americane, butonul rosu facea ca inventia sa nu fie evidenta. In paralel, o astfel de inventie nu ar fi putut fi acceptata in Europa deoarece nu presupune “an inventive step” (decat in cazul in care ‘inventiv’ s-ar confunda cu ‘imaginatie bogata’).

In privinta patentelor software, situatia e al dracului de incalcita. In primul rand pentru ca programele sunt oricum protejate prin drepturile de autor la fel ca si cartile, deci nu e nevoie sa patentezi un software pentru a-ti fi recunoscute drepturile asupra lui. Deci singurul motiv pentru a patenta un soft tine de beneficiile materiale asociate brevetului. Nimic rau pana aici, doar ca in software se patenteaza mai ales conceptul si nu solutia (vorbim de SUA).

De exemplu, exista un patent din 1986 pentru “merging of documents”. Sau altul, peste care am dat intamplator, brevetat in 1992: “Methods for displaying and integrating commercial advertisements with computer software”. Suna cunoscut? Sa nu va imaginati ca acele “methods” reprezinta vreo descriere detaliata a unei metode programatice sau algoritm de afisare a reclamelor… nu, e vorba strict despre concept in sine. Pentru exemplificare, iata si “schema” patentului:

Complicat, nu-i asa? Habar n-am daca patentul a fost aplicat vreodata (in sensul vreunei cereri de daune) sau daca nu cumva a fost cumparat de vreo companie specializata in patente (vezi Intellectual Ventures). Cert este ca astfel de patente generaliste, ce la vremea brevetarii lor pareau nerelevante (cine se gandea la ad-uri in software in 1992?), pot face mai mult rau decat bine.

Unul din putinele lucruri bune intamplate in ultimii ani in lumea patentelor din SUA este verdictul recent dat impotriva celor de la Lucent in disputa cu Microsoft privind folosirea unei componente date-time picker in Outlook, componenta pentru folosirea careia Lucent ceruse nu mai putin de $357,693,056.18 Interesant este ca tribunalul a decis impotriva Lucent nu din cauza ca acea componenta nu ar face obiectul vreunui patent Lucent, ci pentru ca daunele cerute au fost aberant de mari avand in vedere relevanta componentei respective. Spun ca este un lucru bun pentru ca, daca s-ar fi decis in favoarea Lucent, ar fi fost creat un precedent extrem de periculos prin care orice incalcare cat de mica unui patent ar fi putut genera daune falimentare pentru o companie ce nu ar fi de talia Microsoft.

Un alt aspect relativ pozitiv este acela ca in general companiile ‘procesomane’ se indreapta impotriva celor de la care stiu ca pot scoate multi bani, ajungandu-se la intelegeri amiabile pentru stingerea litigiului. Partea proasta este ca, daca firma ta ajunge mare, sansele sa fi implicat intr-un astfel de litigiu sunt semnificative. De exemplu, in cazul Lucent – Microsoft si date/time picker, acea componenta este foarte folosita de multe alte aplicatii, dar Lucent a preferat sa se indrepte impotriva pestelui cel mai mare (exista un intreg istoric foarte interesant al disputelor Lucent – Microsoft ce ar putea face subiectul unui articol separat).

Din punctul meu de vedere, sunt de acord ca inovatia in sine trebuie stimulata prin protectie. Dar cred ca sistemul american este mult prea permisiv (prin acel interpretabil “must not be obvious”) si astfel se ajunge sa fie patentate ‘inventii’ ce pot parea in regula pentru o persoana ne-avizata, dar care in esenta sunt obstructive tocmai pentru stimularea inventivitatii. In plus, ar trebui reinnoit sensul brevetarii in scopul promovarii inventiei. In materie de software, cred ca drepturile de autor ar trebui sa fie suficiente.

Cum ar fi ca formulele matematice sa fie patentate de catre autorii lor si sa nu le poti folosi decat cu acceptul acestora? De exemplu sa nu poti dezvolta un software ce face predictii financiare, pentru ca transformata Laplace este patentata? Nu e de ras: mostenitorii lui Martin Luther King au drepturi de autor asupra expresiei “I have a dream”.

Unele lucruri simple pot fi al dracului de complicate daca sunt facute “cu cap”.

Acum vreun an cumparasem o licenta la un software anti-spyware, genul de solutie buna la toate: dai si dupa gandaci, mai lustruiesti si mobila cu ea, cunoasteti. Nici nu mai stiu daca o cumparasem pentru mine sau pentru altcineva, cert e ca nu tin minte sa fi avut softul instalat pe calculator, asa ca uitasem complet de subiect.

Ieri am primit un email de la respectabilii publisheri prin care eram atentionat ca nu s-a reusit reinnoirea licentei anuale, conform preferintelor mele. Nu-mi aduc aminte sa fi optat vreodata ca o firma sa-si traga bani de pe cardul meu in mod automat. In cel mai bun caz, prefer sa platesc eu in avans pe o perioada mai lunga. Dar, emailul continea si salvarea: daca doresc sa nu mi se reinnoiasca automat licenta, trebuie sa dau click pe un link din email. Simplu, imi zic. Nu e prima oara cand trebuie sa fac asta si stiu ca nu doare.

Dau click pe acel link: mi se prezinta o pagina cu un link de download la program, plus codul licentei mele. Ok, nu vreau asta, dar vad un link “Details”. Hai ca poate merge acolo.

Dau click pe “Details”: mi se spune ca, pentru a dezactiva reinnoirea automata, trebuie sa intru pe contul meu de pe sitelor lor si de acolo pot dezactiva ce vreau. Doh, ok, din cont se face modificarea… care cont?!? Caut prin emailuri: nimic. Cer resetarea parolei pentru cont: nu exista nici un cont asociat adresei mele de email.

Trebuie sa imi fac cont. N-as vrea, da’ n-am incotro. Normal, contul nu se face oricum, asa ca trebuie sa completez campurile obligatorii si sa astept emailul prin care validez adresa de mail, dand click pe un link. Nu vreau sa stiu cu cate spamuri am fost de acord, solicitand crearea contului…

Intru in cont: nu vad nimic legat de payment methods/options/history/account/etc. Vad in schimb “My Licenses”. Acolo am licenta. Dau click pe ea. Cu font mic, gri deschis pe fundal alb, imi apare “Renewal options”. Aha, aici era!

Dau click pe “Renewal Options”. Mi se spune ca licenta se reinnoieste automat. Vad un checkbox tocmai bun de bifat: daca vreau sa schimb setarea, trebuie sa il bifez. O fac si pe asta. Sunt atentionat ca, daca merg mai departe, o sa schimb setarile de reinnoire ale licentei. Incep sa ma gandesc daca nu cumva clientii lor sunt mai retarzi de felul lor, iar eu sunt unul din ei… Aleg sa merg mai departe.

Mi se cere confirmare, stilul “asa e ca nu e asa?”: “nu-i asa ca doriti sa nu activati reinnoirea manuala a licentei?” Cu variantele “da, continua” si “nu, nu doresc”. Cat pe ce sa dau click pe “da, continua”. Deja ma simteam ca la “Risti si castigi”, varianta pe sector, clasele V-VIII. Cu strangere de inima, dau click pe “nu, nu doresc”, desi eu doream… in fine.

Zic gata, am scapat… Noroc ca m-am uitat prin mailuri imediat: am primit mesaj pe care TREBUIA sa il confirm pentru a se activa dezactivarea platii anuale. Ah, si linkul de activare expira in 2 ore. Noroc ca imi citisem mailurile, altfel o luam iarasi de la capat.

Mai pe seara, primesc alt email: sunt informat ca cererea mea a fost verificata si procesata (sic!). Ma simt invingator. Daca ar fi fost simplu, unde ar mai fi fost bucuria de acum?

Dupa cateva minute, primesc inca un email prin care sunt informat cum as putea sa reactivez reinnoirea automata a licentei… de data asta, printr-un singur click. Deci se poate! Sa fiti sanatosi.

Da, stiu ca puteam sa il las asa, oricum cardul respectiv era deja expirat si n-aveau cum sa imi mai traga bani. Dar cum nu citisem paragraful 241 din EULA, cine stie ce dobanzi si penalizari m-ar fi asteptat

Evident, toate astea se intamplau pentru binele si securitatea mea. Poate sunt beat si nu stiu ce fac. Daca un rau voitor imi luase datele de cont de email si datele de login de pe siteul lor tocmai pentru a-mi dezactiva reinnoirea automata? De curiozitate, am testat cumpararea unei noi licente: nu exista vreun pas la care sa poti opta sa nu se faca reinnoirea automata. De fapt, nici nu se spune ceva despre vreo reinnoire.

Mai mult ca sigur, complexitatea asta absurda nu e intamplatoare. Sunt convins ca au descoperit ca, cu cat faci procesul mai complicat, cu atat mai multi abandoneaza pe parcurs si fie decid sa il lase asa, fie nu se prind ca reinnoirea automata nu a fost dezactivata. E inversul conceptului prin care trebuie sa faci cat mai usor pentru un client sa cumpere un produs.

Problema e ca toate sicanele de genul asta genereaza adversitate fata de acel produs/brand. De ce vrei tu, ca publisher respectabil ce esti, sa faci asta?

Stiti reclama: d-na Albina munceste din greu si vine frumusel cu banii la banca, sa faca depozit. Apoi, fericita, are sansa sa participe la… Roata Norocului.

Ok, deci: client -> banca -> roata norocului. Ce imi scapa? Cum poti sa promovezi o banca, sugerandu-i potentialului client un joc de noroc?!? Poate castigi, poate pierzi… e la noroc, dar intai vino cu banii…

Conform studiului Coface Romania, in primul semestru din 2009 s-au inregistrat 137 de falimente (cazuri de insolventa) in domeniul firmelor specializate in tranzactii imobiliare. Comparativ cu anul trecut, cresterea e de aproximativ 55%. Trecem printr-o perioada de criza, deci pana aici nimic neasteptat.

Din ciclul “iarna car si vara sanie”, ne-am hotarat sa cumparam un teren la munte. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Zona buna, acces usor, intravilan, etc. Am luat-o frumos pe Google si am inceput cautarea. Intr-un final am ‘focalizat’ pe doua dintre agentiile cu cele mai multe oferte ce s-ar plia pe cerintele noastre, avand grija ca ofertele de terenuri sa fi fost actualizate recent (tocmai ca sa evitam agentiile aflate in faliment). Evident, i-am contactat in vederea stabilirii unor vizionari ale acelor terenuri, spunandu-le extrem de clar ca sunt hotarat sa cumpar un teren. Nu “poate”, nu “vreau sa-mi fac o idee”. Intamplarea face ca cele 2 agentii sa fie unele dintre cele mai active/populare de pe piata, cel putin pana “de criza”.

Bun, practic au clientul “la botul calului”, trebuie doar sa il ajute sa aleaga. Au trecut vreo 5 zile si n-am primit nici un raspuns (tel, email). Mi-e si jena sa-i mai contactez, poate ii deranjez. Ma gandesc totusi sa le trimit un email in care sa le spun ca am 3 mil. de euro care imi prisosesc, sa ii intreb daca ii vor ei. Gratis, fara obligatii. Oare imi raspund?

Alta intamplare recenta: aveam nevoie de niste printuri mai ‘profi’. Gasesc siteul cu oferta. Oamenii platesc reclame AdWords, deci stiu ce vor. Fac comanda. Precizez ca in final vreau ca doua fisiere sa fie printate si unite in acelasi dosar. E simplu: 1 + 2 = 3. Primesc raspuns: “noi facem doar printare, nu si machetare”. Atat. Era greu sa-mi spuna “pentru asta va mai cerem 5 lei?”. Am renuntat si am printat la altii, asa cum am dorit…

Si totusi E CRIZA. Nu au clienti. Nu au lichiditati. Moare amanta de foame si n-are ce sa manance. Pana la urma, oare e criza sau doar selectie naturala?

In primul rand, deocamdata nu te apuca sa o povestesti in stanga si in dreapta. Inca nu stii multe lucruri legate de ideea ta si risti sa pici de laudaros. Mai mult, nu ai avut timp sa descoperi cum sa o promovezi mai bine, asa ca ceea ce tie ti se pare extraordinar poate parea nesemnificativ sau de-a dreptul stupid altora din simplul motiv ca nu ai stiut (inca) sa explici pe intelesul oricui ceea ce vrei sa faci. Risti sa fi demoralizat de persoane care nu au prins ideea sau care pur si simplu isi dau cu parerea fara sa aiba habar, doar pentru ca tu le-ai intrebat. Asa ca tine-o pentru tine, deocamdata.

Apoi, testeaza-te singur: pastreaza ideea, eventual detaliaz-o in scris si las-o asa macar cateva zile. Nu te mai gandi la ea. Apoi revin-o la ea si vezi daca ti se pare la fel de buna. E important sa elimini emotiile/adrenalina create in entuziasmul marii descoperiri. De multe ori se intampla ca dupa o perioada in care ai lasat ideea ‘la copt’, sa te reintorci la ea si sa descoperi diverse bube grave, lucruri la care initial nu te-ai gandit sau le-ai ignorat in entuziasmul tau. Daca tot ti se pare o idee buna, mergi mai departe.

Ce ai vrea sa faci cu ideea ta? E o intrebare foarte importanta pentru ca e cea care iti formeaza viziunea produsului/serviciului derivat din idee. Imagineaza-ti produsul/serviciul finit, gata de a fi comercializat. Constientizeaza-l ca pe un produs peste care dai intr-un magazin, pe strada sau pe Internet. Stralucitor, apetisant. AL TAU. Incarca-te de optimism! Probabil stiti veverita si aluna din seria “Ice Age”

Piata si concurenta. E bine sa studiezi concurenta posibila inainte de a te aventura prea departe cu ideea ta. Trebuie sa fi convins ca nu a fost deja pusa in aplicare de altcineva sau macar ca produsul tau poate avea acele avantaje care il vor face unic si mai bun decat ale concurentei. Poate concurenta e deja atat de acerba incat un nou produs pe piata ar trece neobservat. Poate ti-ai imaginat ca iti vei vinde produsul cu $1000 ca painea calda, dar descoperi ca exista produse relativ similare la doar $50. Sunt avantajele produsului tau atat de pretioase incat sa merite diferenta pentru un posibil client? In plus, estimeaza piata, posibilii clienti, vezi cum isi promoveaza ei produsele. Este un produs/serviciu de larg consum? Se adreseaza unei anumite nise? Unei anume industrii? Este o nisa aflata in crestere? Google, cat mai mult Google aici! Studiaza site-urile concurentei, studiaza comunitatile (forumuri, bloguri, etc) legate de ideea ta. E foarte posibil sa ajungi sa-ti dai seama cum poti imbunatati ideea sau sa vezi ca altcineva ti-a luat-o inainte. Cu mult. Nici o problema, observa cum/daca il poti depasi, vezi daca nu cumva efortul ar fi prea mare comparativ cu potentialul pietei.

Estimeaza costurile. Nu e cazul sa calculezi la miime, important e sa-ti faci o idee extrem de realista asupra eforturilor materiale si umane necesare. Ai nevoie de ingineri ‘aerospatiali’ cu experienta pentru a-ti pune ideea in practica? Ai cum si de unde sa ii recrutezi? Ai nevoie de furnizori de materie prima? Spatii de productie/desfacere? Afla cat te costa. E gratis sa intrebi si nu e nici o rusine. Asa ca pune mana si contacteaza-i pe cei de care ai avea nevoie. Nu te obliga nimeni sa si bati palma cu ei. Daca nu ti-e clar regimul fiscal/juridic in care s-ar incadra proiectul tau, da o fuga pana la Camera de Comert si intereseaza-te: e informatie publica. Pont: cerere scrisa cu numar de inregistrare

Poti sa urmezi toti pasii de mai sus fara nici un leu. Tot ce trebuie sa investesti pana aici tine strict de timpul si inteligenta pe care le poti aloca ideei tale.

Pune in practica produsul/serviciul. In marea majoritate a cazurilor, nu e nevoie sa fabrici o cantitate mare. Important e sa il ai si sa stii la ce sa te astepti atunci cand il produci.

Ok, acum ar trebui sa cunosti deja datele “de intrare” ale problemei: ai imaginea clara a produsului/serviciului derivat din idee, cunosti piata, concurenta, costurile de productie, pretul. De cele mai multe ori, intrebarea cea mai apasatoare este “daca nu se vinde?”. Marele avantaj al vremurilor noastre este Internetul. Un site bine facut si optimizat macar decent pentru motoarele de cautare nu te costa o avere. Poti incepe asa, fara sa ai nu stiu ce spatii de prezentare inchiriate… vizitatorii site-ului n-au de unde sa stie ca tu le raspunzi din dormitor. Daca produsul/serviciul este bun iar siteul pe masura, TREBUIE sa genereze INTERES. Urmareste traficul siteului, vezi comportamentul celor ce il viziteaza. Fa asta ca pe un joc, s-ar putea chiar sa-ti placa. Daca ai trafic dar produsul nu se vinde, inseamna ca exista suficient interes pentru un astfel de produs, dar fie produsul tau e prost gandit fie e prost prezentat. Daca nu ai trafic, fie ai nimerit o nisa/piata extrem de competitiva (atat de competitiva incat siteul tau e listat abia de  la pagina T a rezultatelor de cautare), fie nu exista interes pentru un astfel de produs/serviciu sau pur si simplu site-ul e de negasit pe motoarele de cautare. Pe scurt, ai gresit la unii din pasii mai sus (piata, concurenta, pret, etc). Nu e o tragedie, asa capeti experienta.

Nu apela la un investitor decat daca intr-adevar ai nevoie de o investitie MARE. Altfel, mai bine rabda o perioada, cumpara-ti o saorma mai putin si lasa-te de fumat. Imprumuta-te la prieteni. Risca, daca tu nu risti pentru propria afacere, cum poti avea pretentia ca un investitor sa-si riste banii lui pentru ideea ta?

Personal nu sunt adeptul investitorilor decat in masura in care altfel nu se poate. Prefer o crestere organica, naturala a afacerii, chiar daca asta inseamna mai multe sacrificii pe termen scurt/mediu. Cu atat mai mult daca esti la prima firma. O infuzie importanta de capital iti poate induce o stare de bine extrem de neproductiva si risti sa te crezi cu sacii in caruta, cand de fapt greul de abia de acum incepe. Infuzia de capital poate fi comparata cu situatia in care te pui pe baut cu un bautor (nu betiv) antrenat. Daca nu stii ca rezisti la alcool, mai bine nu. Altfel te baga sub masa de nu te vezi

Daca totusi ‘altfel nu se poate’, momentul ideal pentru a apela la un posibil investitor (fie ca e vorba de venture capital sau de vreo firma mare ce activeaza in domeniul in care ideea ta ar fi aplicabila) este acela cand ai intrunit deja macar urmatoarele conditii:

- ai realizat produsul sau ai pus cap la cap toate ingredientele serviciului, chiar daca esti constient ca suporta multe imbunatatiri;

- ai o imagine clara privind concurentii, avantajele produsului/serviciului tau, piata de desfacere, modul in care ar trebui promovat;

- ai realizat deja ceva vanzari. Nu trebuie sa fi inceput sa iesi pe profit sau sa fie niste cifre impresionante (iar daca sunt, pentru ce mai ai nevoie de banii altora?), ci doar suficient pentru a demonstra ca exista cerere pentru acel produs. In functie de domeniu, fie si numai interesul in sine (fara sa fi generat vanzari) poate fi de ajuns.

Cu cat ai mai putine din conditiile de mai sus indeplinite, cu atat cresc sansele sa fi respins sau sa ti se faca o propunere dezavantajoasa pe termen mediu/lung pentru tine. Trebuie sa fi in postura de a-ti permite sa negociezi, iar o simpla idee (oricat de extraordinara ti se pare) nu este suficienta.

Dar deja aici intram in alt subiect. Iar pentru mai multe idei privind relatia antreprenor – investitor, recomand cu caldura blogul lui Radu Georgescu.